In mod normal, nu ar trebui sa-ti pese de ceea ce cred ceilalţi despre ceea ce faci, si ar trebui sa-ti pese foarte mult de ceea ce crezi tu despre ceea ce faci. Cam asa s-ar defini caracterul, dupa Roosevelt. In realitate, e mereu altfel, ciudat.

Ei bine, după aproape un an, revin cu o postare pe acest blog, datorită unui batrânel :)


Astăzi mi-a fost dat să petrec circa o oră alături de un veteran de razboi în vârstă de 92 ani, în maşina unui coleg de serviciu. :) am fost foarte impresionat de tot ce am discutat cu el, de fapt de tot ce mi-a zis el, ceea ce m-a trimis cu gândul la a posta un articol despre întâmplare, pe vechiul meu blog, aici de faţă.


Cum eu sunt mai tăcut de fel, când am rămas cu el în maşină, nu am îndrăznit să deschid vreun subiect de discuţie, îmi tot găseam treabă. Până la un moment dat când, cu o voce zvelta, puternică la bază, dar totuşi puţin neclară, răpusă parcă de timp, mă întreabă câţi ani am. Îi răspund, 21, şi nu ezit să-i întorc întrebarea. Rămân uşor uimit când îmi spune "eu am 92, sunt născut în 1919", însă nu mă las intimidat şi îi urez "mulţi înainte". Îmi mulţumeşte zâmbind, pare optimist, acesta fiind probabil unul dintre factorii determinanţi ai longevităţii. A fost un moment scurt de tatonare, după care a început să povestească viaţa lui, începând desigur clasic:
"Da ştiu, 92 de ani înseamnă mult, dar nu ştiu când au trecut. Am avut şi mult noroc, mai ales în război, îmi amintesc că de la mine din sat au fost recrutaţi 80 de inşi, după război doar eu mai traiam. În acele vremuri băiete, se fugea de grade, nu ca acum, atunci responsabilitatea creştea odata cu gradele, erai în frunte la luptă, tot mai în faţă. Se suferea mult, eu am fost împuşcat, nu mai ştiu în ce an, la vreo 8 km de Odessa. Eram la pământ, mă rugam la Dumnezeu continuu, nu voiam să mor. M-a găsit atunci un maior, am avut plămânul drept perforat şi două coaste fisurate, dar până la urmă a fost norocul meu, pentru că am stat în spital 4 luni, timp în care generalul... cum îl chema pe ăla... (închide ochii şi încearcă să-şi amintească... reuşeşte)... Adlea, aşa, generalul Adlea, un om de nimic, a vândut Corpul 4 al armatei... ruşilor, din ăla făceam şi eu parte. Vreo 160 000 de oameni vânduţi ruşilor, îţi dai seama? Eu am scăpat, pentru că am fost împuşcat şi a trebuit să stau în spital. Halal noroc. Să ştii că război nu înseamnă doar spaima de gloanţe cum crede lumea azi, război e suferinţă. Nu aveam apă, lingeam frunzele prin păduri de sete, de mâncare nici nu mai spun. În ziua de azi, război e şi când se ceartă doi într-un birou."  Rămân cam perplex, are o dicţie şi o continuitate în idei incredibilă pentru vârsta aia, dar bănuiesc că a povestit de multe ori, şi deja e o rutină. Face o pauză, respiră adânc şi-mi spune că vrea să iasă puţin afară, vrea să se mişte. :) Uimitor omul, revine după circa 5 minute în maşină şi reîncepe: "Băiete, cât o să trăieşti, să urmăreşti mereu numai să fii corect, adevarul e totul, minciuna te urmăreşte mereu, nu te lasă în pace. Să fii drept, mandru de tine. Eu după 92 de ani spun cu tărie că am avut un Dumnezeu care a avut mereu grijă de mine, 3 mari iubiri, mama, nevasta şi copilul.... şi doi idoli: Carol I şi Antonescu. În `50 s-a născut copilul meu, un copil foarte deştept, foarte ambiţios, a vrut tot, a vrut numai diplome şi decoraţii, învăţa zilnic, mereu lucruri noi. Dar a murit în 1976, la 26 ani, înainte de a se căsători, nu am niciun nepot, mi-am dorit mult, dar asta e. Nevasta mea a fost cea mai frumoasă femeie din lume, iubitoare, de neînchipuit. Ea a murit în 1994, era bolnavă. Acum nu mai am pe nimeni, dar nu sunt singur, Dumnezeu e lângă mine."

 Un mondial palid, cu un fotbal lipsit de farmec, din ce in ce mai mecanic. In loc sa se dezvolte spectacolul fotbalistic odata cu trecerea timpului, iar arbitrajul sa tinda spre perfect, sa devina chiar computerizat intr-o oarecare masura, se intampla exact invers. Cheagul Blatter se incapataneaza sa nu implice probele video in arbitraje si, mai mult decat atat, trateaza mondialul cu maimute de arbitri de prin Mali si tot felul de tari exotice. In schimb, permite Adidas-ului sa-si faca de cap si sa arunce-n jocul de fotbal un balon foarte jucaus, probabil cea mai de rahat minge "de ultima generatie" din istorie.

Sa mai zic si ca acele trompete - nu o sa folosesc denumirea aia a lor pentru ca ma zgarie pe creier - sunt absolut sufocante, eu le-as aduna pe toate si le-as da foc de urgenta!

Mie-mi place fotbalul. Imi place mult. Dar devine plictisitor, enervant, respingator.

Uruguay sau Olanda, zic eu, va castiga!

Probabil aţi auzit de filmul regizat de Sylvester Stallone, care va fi gata în august 2010. Distribuţia e incredibilă, având în componenţă majoritatea coloşilor anilor '80, '90. Mai lipsea nea' vandam.

După o pauză de câteva săptămâni, cauzată de vacanţă şi de problemele legate de conexiunea la internet, revin şi eu pe blog :) .

Ninge. Uau, chiar ninge pe 11 martie. Vorba aia, americanii se chinuie să ajungă pe Marte, noi ne chinuim să ajungem în martie.